ACEST SITE ESTE COFINANTAT DIN FONDURI SOCIAL EUROPENE PRIN PROGRAMUL OPERATIONAL SOCIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013

INTERVIU VIDEO Judecătoarea Andreea Chiș: "Când mi-e greu să iau o decizie mă rog" (II)

Andreea Chiș e un judecător mai puțin obișnuit: face sporturi extreme, merge în concediu cu motocicleta - și are o memorie de invidiat, își amintește părți din cauze pe care le-a judecat în urmă cu mulți ani. Dosare răsunătoare în care au fost judecați și uneori condamnate nume grele din administrația publică sau din politică au fost intens mediatizate iar Andreea Chiș vorbește într-un interviu pentru postul de televiziune Look TV de ce e important ca legile să-i apere pe toți cetățenii, ce face atunci când se confruntă cu probleme în a judeca o cauză - pentru că părțile ascund adevărul - și cum și-a luat concediu o săptămână întreagă ca să poată vedea proiecțiile de la Festivalul de Film Transilvania . Vă prezentăm astăzi a doua  jumătate a acestui interviu:

citește partea I:

INTERVIU VIDEO Judecătoarea Andreea Chiș: "Judecătorul trebuie să iubească oamenii, pentru că dacă nu-i iubești nu le înțelegi problemele" (I)

 

Am înțeles că aceasta e zona mai soft a sporturilor pe care le practicați, aveți ceva și mai puternic.

Da, adică dacă tot vorbeam de concedii eu mă duc în concedii dacă pot în zone unde pot să fac și scufundări, pentru că încă din copilărie, când mă uitam la Teleenciclopedia, la acele documentare cu Cousteau, doream să fiu biolog marin. Biolog marin n-am devenit, dar scufundător m-am făcut, oarecum. Mi-am luat brevetul demult, în 2008 l-am luat pe cel de open water diver, și cel de advanced în 2009, și am citit cu acea ocazie că chiar Cousteau a creat împreună cu un inginer primul costum de scufundător pentru amatori. Deci acest vis mi l-am realizat, să văd fauna și flora marină în habitatul lor.

Și pe unde mergeți?
În marea noastră din păcate nu am făcut scufundări, dar vreau să încerc. Adriatica e cea mai apropaită, și în acest concediu am stat o săptămână pe o insulă foarte frumoasă ca să fac scufundări, dar m-am scufundat și în Marea Mediterană, în Marea Roșie, în Egipt și în Acaba, în Iordania – e unul dintre cele mai frumoase situri de scufundări pe care l-am văzut.

Acum vă întreb ca profan și bănuiesc că sunt foarte mulți profani care se uită la emisiune: la ce distanță v-ați scufundat și cât stătea sub apă? Cum e, aveți nevoie de un antrenament special?
Păi de aceea trebuie să-ți iei legitimația, ca să poți să te scufunzi fără să te țină instructorul de mână. Dar oricine poate face o scufundare fără un antrenament foarte special. Sigur, te învață cum să-ți folosești costumul sub apă, dar prima dată când te scufunzi te duci cu instructorul de mânuță și nu e niciun pericol, până la maxim 10 metri. Dacă deja ți-ai luat un brevet, în funcție de câte scufundări ai și câte examene ai dat te poți scufunda la 20-40-70 de metri. Eu la maxim 42 de metri m-am scufundat. Toată lumea își imaginează că, cu cât te scufunzi mai adânc, cu atâta e mult mai periculos. Sigur că e mai periculos, pentru că trebuie să știi regulile, dar sub aspectul felului în care îți e afectat corpul nu e mare diferență între 10 și 40 de metri. Pentru că presiunea din urechi se egalizează la 5-6 metri, acolo simți. După aceea ...

Și cum e lumea de acolo, e ceea ce ne imaginam noi când îl citeam pe Jules Verne?
Da, așa e, cel puțin eu așa mă văd. E ca într-o poveste pe care mi-am dorit s-o trăiesc.

Nu mergeți doar în adâncuri, mergeți și spre înălțimi, încercați ambele extreme.
Așa e, am încercat și parașutismul și bungee jumping. Am început cu bungee pentru că e la o înălțime mai mică, acum mi se pare foarte nesigur să sari de la sub 300 de metri pentru că la parașutism poți sări de la 1.000, dar eu am sărit de la 3-3.500 de metri. Sub 300 de metri nu ți se mai deschide nici parașuta de rezervă, de aceea chiar am constatat că parașutiștii nu fac bungee jumping. Eu am început cu bungee, deci așa am reușit să le fac pe amândouă. E o senzație foarte interesantă, și cea din aer, și poate că puțină lume știe că și în aer îți poți controla corpul ca în apă, poți să faci rotiri, poți frâna, poți să te întorci, probabil ați văzut la cei care practică sky diving-ul că își controlează foarte bine corpul pe curentul de aer. Sigur, îți trebuie foarte multe salturi și foarte mult exercițiu.

Parașutismul îl faceți în țară?
Da, La dezmir și la Luncani. Am un instructor așa de bun și de răbdător, e un model pentru mine, și în predare. Și eu sunt profesor și învăț de la oricine predă, și de la instructorul meu de la sala de sport, și de la instructorul de parașutism, de la el am învățat răbdarea.

Unora le e teamă să sară în piscina cu apă de la înălțimea de un metru, darămite să sari dntr-un avion aflat la o înălțime apreciabilă de pământ. Cum e sentimentul acela, la ce vă gândiți?
Multă lume m-a întrebat dacă-mi e frică. Poate că la primul salt îți este frică, sau la primul salt singur, după care te obișnuiești, e ca orice altceva. Și la bungee e tot așa. Îți invingi o teamă și după aceea e un sentiment foarte plăcut să mergi pe curentul de aer la viteza aceea, îți trebuie chiar ochelari speciali pentru că altfel ochiul nu surprinde ce vede.

Mai aveți colegi care fac lucrul ăsta?
Parașutism nu, bungee știu sigur că am un coleg notar care a practicat bungee, iar scufundări am mai mulți colegi care practică.

Sportul e o filosofie în general. Ați ales un mod radical. Asta înseamnă că sunteți o persoană foarte deteriminată, hotărâtă.
Sunt o persoană destul de disciplinată atunci când îmi propun ceva, de exemplu sport fac constant, deși acum m-ar contrazice antrenorul meu, pentru că nu am reușit să merg de o săptămână la sală, dar sport practic cât de des pot. Când am posibilitatea merg în fiecare seară la sala de sport. Deci acestea sunt doar sporturile mele de vacanță, când am mai mult timp liber să le practic. Nu mi se pare că sunt ceva ieșit din comun. Sunt ceva ce mi-am dorit și am făcut.

Ce impresie vă lasă Casa Poporului? Noi am ales titlul acesta al emisiunii pentru că are un rol cuprinzător pentru tot ce înseamnă România. E un simbol contestat, de alții adulat.
Când auzi  „casa poporului” te gândești la clădirea în sine. Dar când îți dai seama că e titlul unei emisiuni îți dai seama că e o casă, metaforic vorbind, care găzduiește toate problemele oamenilor. Eu la asta m-am gândit.

Sunteți un formator de tinere caractere, sunteți un intelectual. Cum vi se pare România în 25 de ani, e un popor sau un bobor, un termen folosit de un analist foarte prețuit, mie nu mi se pare atât de judicios în evaluăriel sale, dar el folosea acest termen și de multe ori s-ar putea să fi avut dreptate. S-a cristalizat cât de cât?
Eu cred că este un popor așa cum trebuie să fie, cu calități și defecte. Niciun un popor nu e perfect, avem calități pe careu nu le au alte popoare. De aceea nici n-aș putea să stau în altă parte, eu cred că noi avem o căldură pe care la foarte puține popoare o mai întâlnim. Că mai vine și cu unele defecte, sunt de acord, dar cred că ceea ce contează la un om sunt calitățile în principal. Și e un popor plin de calități.

Fără îndoială, dar era un popor plin de calități de-a lungul timpului, din păcate niciodată n-a știut să le pună în aplicare. Nu am avut niciodată, deși ne place să ne automăgulim, să ne flatăm, măcar istoria Franței, ca să nu mai vorbim de istoria Marii Britanii sau a altor popoare apropiate.

Dar poate n-am fost atât de ambițioși să-i cotropim pe alții. Suntem și un popor modest. Deși am avut personalități.

E bună modestia?
Eu cred că da, e o altă calitate. Într-o anumită măsură, așa cum le spun și studenților mei, autoevaluarea trebuie să fie una corectă, adică nici să nu mă supraevaluez, nici să mă subevaluez, pentru că în acest fel pot să mă dezvolt. Eu cred că este un popor care își cunoaște capacitățile exact așa cum sunt ele. Și evaluează pe baza unei autoevaluări relativ corecte.

În general presa, pentru că am vorbit despre sporturile pe care le practicați, cade în cele două extreme. Fie criticăm foarte tare, fie flatăm probabil foarte mult. Suntem uneori prea critici la adresa noastră, sau ar trebui să ne impunem bariere mai înalte?
Autocritica e absolut necesară, dar nu trebuie să ne ducă în extrema de a ne crede incapabili să facem anumite lucruri, așa cum încrederea exagerată în sine iarăși nu este foarte bună pentru că ne limitează în învățare. De aceea trebuie să ținem undeva un echilibru. Și autocritică, și încredere în sine, dar atât cât este necesar să mergem pe calea pe care trebuie să mergem. Sigur că e greu să găsești echilibrul, cum e greu să găsești echilibrul în orice. Dar eu cred că noi ca popor îl avem, știm ce vrem. Adică nu vrem să-i cotropim pe alții, vrem să trăim aici, vrem să trăim bine. Nu vrem poate cel mai înalt nivel de trai dar poate că vrem să citim cărți, eu cred că e un popor căruia îi place să citească cărți, să se ducă la un film cult, la teatru.

La ce filme mergeți de obicei?
Merg la tot felul de filme dar îmi plac în special filmele europene, de foarte multe ori am ratat TIFF-ul dar anul acesta mi-am luat o săptămână, ba chiar mai mult, și m-am dus la trei filme pe  zi. Pentru că mi-au plăcut foarte mult, sunt filme pe care altfel nu le-aș fi văzut. Sau la festivalul de comedie, au fost niște filme care te pun realmente pe gânduri, fiindcă din orice învățăm. Și poate că e un secol al vitezei și nu toată lumea are timp să citească cărți, dar pe aceia îi sfătuiesc să se ducă măcar să vadă filme. Nu pot să dau sfaturi ce fel de filme, nu din orice poți învăța, dar eu cred că filmele europene sunt mai de substanță.

Și la cărți...? pentru că spuneați că suntem un popor căruia îi place să citească. Acum dumneavoastră prin virtutea meseriei trebuie să citiți foarte mult. Mai aveți timp și pentru lectură?
Da, aproape că nu există seară să nu citesc o carte pentru sufletul meu. Și cărțile de drept sunt pentru sufletul meu, nu mă înțelegeți greșit, dar seara înainte să adorm întotdeauna citesc o carte care-mi place. Eu cred că depinde de etapa vieții în care suntem, pentru că poate după 40 de ani poate citim mai puțin romane sau nuvele și poezii, citim cărți de filosofie, istorie, psihanaliză, dezvoltare personală, budism, tot ce vreți. Dar eu 15-30 de minute cel puțin îmi afectez zilnic, înainte de culcare, ca să citesc și așa ceva.

Sunteți profesor de procedură civilă. Cum e să predai unei săli pline de studenți?
Depinde de câți ajung în anul IV, pentru că selecția este foarte dură în primii ani. E o disciplină de anul IV, care implică o foarte mare responsabilitate. Pentru că le poți cunoaște pe toate celelalte – degeaba cunoști tot dreptul dacă nu știi cum să-ți aduci cauza în fața judecătorului. De fapt procedura asta te învață. Și îmi place să fac comparația cu chirurgul: poți ști toată anatomia dacă nu știi ce bisturiu să folosești. Deci cam asta e procedura civilă, și din această materie se dă și examen de admitere în profesiile juridice, de exemplu la Institutul Național al Magistraturii reprezintă 25% din materia de examen și se predă într-un an de zile la un singur profesor. De exemplu dreptul civil se predă timp de trei ani și este teoretic împărțit de șase părți, deci poate fi predat de șase persoane diferite, deci cumva e o răspundere pe care o resimt și îi urmăresc ce au făcut examen și le urmăresc traseul profesional, pentru că în fiecare an îi rog să-mi scrie după examene, să-mi spună ce au făcut, ce au știut, ce n-au știut, ce cred că n-au știut din cauza mea, ca să pot să-mi îmbunătățesc metodele de predare pentru anii ce urmează.

Notele nu sunt foarte mari la examen, dar cu toate astea avem o relație foarte bună pentru că eu cred că cel mai important pentru ei e să simtă că tu vrei cu adevărat să le transmiți tot ce știi, să faci tot posibilul să găsești metoda potrivită ca ei să înțeleagă, și să-i examinezi corect, indiferent de nota obținută. Acesta e cel mai important lucru: nu să iei 10, ci e important să știi exact cum stai

Țineți legătura cu foștii studenți?
Da, întotdeauna; am un depozit de date cu mailurile și mesajele lor, și sunt atâta de drăguți, și poate că e ego, dar pentru sufletul meu contează când îmi scriu uneori și îmi spun „știți că la examen parcă vă auzeam vocea și îmi aminteam exemplele”.

Cum relaționați cu studenții, sunteți un profesor atipic sau sunteți dascălul din tiparele obișnuite care merge la curs, predă și pe urmă examinează?
Nu știu, adică eu cred că nu sunt prea tipică în niciun domeniu; sunt mai apropiată de ei poate decât alți colegi de-ai mei, deși diferența de vârstă este mare, ei sunt cu peste 20 de ani mai mici decât mine, dar ei știu că pot să vină cu orice problemă legată de școală și de profesie. De exemplu la Cercul de Procedură Civilă discutăm inclusiv cum să ne pregătim pentru interviul de integritate, la Institutul Național al Magistraturii. Discutăm de ce să alegem o anumită profesie juridică, ce calități avem să ne recomande, lucruri care nu se fac altfel în școală și atunci făcând și aceste lucruri cumva extra curriculare sunt inevitabil mai apropiată de ei. Dar asta nu înseamnă că își permit să aibă o atitudine mai personalizată față de mine, nu, adică e un respect reciproc, cursul este interactiv, pentru că ei învață de la mine dar și eu învăț tot timpul de la ei, îi stimulez să îmi pună întrebări, sunt extrem de stimulative întrebările lor, uneori mai stimulative decât problemele ridicate în sala de judecată de părți și avocați. Notele nu sunt foarte mari la examen, dar cu toate astea avem o relație foarte bună pentru că eu cred că cel mai important pentru ei e să simtă că tu vrei cu adevărat să le transmiți tot ce știi, să faci tot posibilul să găsești metoda potrivită ca ei să înțeleagă, și să-i examinezi corect, indiferent de nota obținută. Acesta e cel mai important lucru: nu să iei 10, ci e important să știi exact cum stai, dacă ai luat 5 sau 6 cât mai ai de recuperat ca să iei examenul de admitere în profesie.

Sunt extrem de stimulative întrebările studenților, uneori mai stimulative decât problemele ridicate în sala de judecată de părți și avocați

 

Aș avea aici o curiozitate: în general dreptul e, ca în medicină și ca în alte facultăți care pregătește sau trăinuiește niște tineri care să ajungă în câmpul muncii și să opereze efectiv. Cât de important e ca profesorul să fie și practician? E ca în sport: sunt mulți teoreticieni, dar unii sunt antrenori, sunt efectiv pe banca tehnică și dau indicații elevilor din teren. Dumneavoastră sunteți practician.
Acum o să vorbesc pro domo: părerea mea e că trebuie să fii practician. Eu din experiența personală vă spun că văd o altă latură a textului de lege la fiecare cauză pe care o am, pentru că atunci când citești textul de lege, ca orice om, și juristul îi dă o interpretare care e la prima vedere. Dar fiecare cauză care are legătură cu acel text de lege îți deschide un orizont nou și îți spui „ei, la asta nu m-am gândit”. Și atunci când îmi schimb jurisprudența – pentru că uneori dau soluții în interpretarea unui text de lege într-un sens, și vine cineva într-o cauză și îmi relevă – sau cauza în sine îmi relevă – o chestiune la care nu m-am gândit înainte. Atunci îmi schimb jurisprudența și arăt în cuprinsul hotărârii apropo de cât de convingător trebuie să fiu ca judecător de ce mi-am schimbat o jurisprudență veche. Pentru că în acest dosar am avut acces la această informație la care nu m-am gândit înainte. Și am recompus întreg ansamblul. De aceea cred că profesorul de drept trebuie să fie un practician. Asta nu înseamnă, să știți, că nu am colegi care sunt foarte buni profesori deși nu sunt practicieni, și un exemplu care-mi vine primul în minte este decanul nostru, domnul profesor Streteanu, care este un recunoscut specialist în dreptul penal – parte generală – inclusiv colegii mei judecători mi-au confirmat că atunci când vine la seminariile noastre de formare profesională nu se vede pe el faptul că nu practică efectiv. Deci există și excepții.

Cum de ați ales civilul? De ce nu ați ales penalul?
Mi-au plăcut ambele materii și mi-au plăcut și profesorii care au predat drept penal, dar dreptul civil cumva îți permite o mai mare creativitate, fiecare speță vine cu un element de noutate care îți deschide un orizont nou. În penal acest lucru este mai puțin posibil.

Eu întotdeauna le spun studenților: nu luați de bun ce vă spun eu ci numai ceea ce vi se pare că v-a convins. Dacă aveți impresia că argumentul meu nu este convingător, că nu am dreptate atunci când spun că un text de lege se interpretează într-un anume fel, combateți-mă, că poate chiar nu am dreptate. Și vine un student cu un argument, ca în practică, și îmi relevă o informație la care eu nu m-am gândit.

 

E foarte frumoasă munca pe care o duceți în facultate. Vă creează anumite nostalgii, vă gândiți la perioada în care erați student – cum era atunci? E o diferență mare între perioada respectivă și perioada de astăzi?
Sunt și asemănări și deosebiri, pentru că eu am fost parte a generației care a intrat la Drept după Revoluție – chiar prima generație – pentru că am intrat la drept în 1990. Și atunci puteam arde aproape toate manualele și profesorii noștri ne predau adaptându-se din mers, și trebuia să fii atent la curs, să îți notezi tot ce spune profesorul, să încerci să înțelegi, să ții minte, și tot timpul eram într-o permanentă învățare. Așa sunt și acum – au patru coduri noi și legi, și iau lucrurile din mers, pentru că nu au bibliografie foarte multă publicată pe marginea lor. Le-am spus „Considerați acest lucru un dar, pentru că o să fiți obișnuiți ca de fiecare dată când apare o lege nouă să o gândiți cu capul vostru, pentru că este cel mai mare dar pe care vi-l poate face un profesor, să vă învețe să gândiți singuri și să vă adaptați unei legislații în permanentă schimbare”, că asta e caracteristica României după 1990, o legislație în permanentă schimbare. Cred că pentru ei este mai greu decât era pentru mine, totuși, pentru că lumea a devenit mult mai complexă în 20 de ani, mult mai multă informație, au de citit deci mult mai mult decât aveam noi pe vremea aceea pentru simplul fapt că noi nu aveam același acces la surse. Ei având acces li se și pretinde să citească sursele. Deci cine spune că ce ușor le este copiilor din ziua de azi cred că greșește. Le este foarte greu. Și atunci sarcina noastră ca dascăli este să le simplificăm procesul de învățare, să-i învățăm să gândească singuri, să aibă încredere în judecata lor. Eu întotdeauna le spun: nu luați de bun ce vă spun eu ci numai ceea ce vi se pare că v-a convins. Dacă aveți impresia că argumentul meu nu este convingător, că nu am dreptate atunci când spun că un text de lege se interpretează într-un anume fel, combateți-mă, că poate chiar nu am dreptate. Și vine un student cu un argument, ca în practică, și îmi relevă o informație la care eu nu m-am gândit.

Sunteți un profesor de școală nouă, de modă nouă, pentru că invitați la rațiune și la dezbatere. Până acum cel puțin școala românească – poate chiar și în zona universitară – invita la un soi de mimetism, care se practica și încă se practică, și vedem personaje care sunt în zone de decizie și se comportă destul de complicat. Dincolo de faptul că sunteți civilist, s-a discutat foarte mult în ultimii ani despre Constituție, despre o revizuire, o transformare a ei, eu aș merge și mai radical, o constituție nouă. Cum ați vedea-o, o Românie republicană sau prezidențială, o monarhie?
Eu văd România ca pe o republică, cred că prin aceasta nu exprim o opinie politică până la urmă. Așa mi se pare, poate a fost spiritul în care am fost crescută. Și cred într-un echilibru între puteri, apropo de o republică prezidențială, nu cred că trebuie să dai putere foarte mare unui singur om. Oricât de mare calitate ar avea acel om. Și asta îmi amintește de o dezbatere pe tema legilor justiției, cu un fost ministru pe care l-am cunoscut personal și care mi-a fost foarte apropiat și drag la momentul respectiv, și care ar conferi foarte mari puteri ministrului Justiției în numirea procurorilor la vârf. Și i-am spus atunci „eu nu aș conferi puteri atât de mari unui om în propunere, nu neapărat în numire”, dar nu poți numi decât dintre cei propuși. Și am spus „gândește-te că poate tu te consideri un om onest, dar nu știi cine vine după tine”. Și în general, ca regulă, nu trebuie să avem în vedere persoana noastră. Poate avem la un moment dat un președinte extraordinar, dar următorul cum va fi? Tot așa, un ministru. Deci niciodată nu trebuie să facem legi, Constituția cu atât mai puțin, gândindu-ne la un om sau la o tipologie de om. Trebuie să fie în așa fel făcută încât să ne protejeze pe toți.

Uneori când mi-e greu să iau o decizie, din multe puncte de vedere – poate mi-e greu să stabilesc starea de fapt, pentru că părțile îți ascund foarte multe lucruri și de multe ori trebuie să tragi niște prezumții ca să ajungi la adevărul judiciar cel puțin, că cel absolut poate niciodată nu-l vei găsi – sau să dezlegi o chestiune de drept complicată, atunci mă rog ca să îmi vină gândul acela bun, și acest lucru se întâmplă.

Sunteți un om credincios?
Da. Nu este un secret că am avut un bunic preot în familie, preot greco-catolic, deci am fost crescută în acest spirit din copilărie.

Considerați judecata pe care o faceți aici parte a unei judecăți mai complexe, care se poate face la o scară superioară? Țineți cont de aspectele astea atunci când luați decizii?
Nu, vă spun cu siguranță că nu, dar uneori când mi-e greu să iau o decizie, din multe puncte de vedere – poate mi-e greu să stabilesc starea de fapt, pentru că părțile îți ascund foarte multe lucruri și de multe ori trebuie să tragi niște prezumții ca să ajungi la adevărul judiciar cel puțin, că cel absolut poate niciodată nu-l vei găsi – sau să dezlegi o chestiune de drept complicată, atunci mă rog ca să îmi vină gândul acela bun, și acest lucru se întâmplă.

Vreau să aflu de la dvs., pentru că vorbim, repet, de o societate românească care e în permanentă transformare, ca să folosesc un termen din sport, chiar un mare performer al României, și el cu studii juridice la bază, i se spune Procurorul, vorbește despre echipe care se caută. Așa e și societatea noastră care se caută. Și vorbim despre o societate cu un nivel de corupție generalizat, care vine din structura noastră – avem o istorie care ne-a creionat anumite circumstanțe în sensul acesta. Credeți că vom scăpa, ne vom apropia mai mult de societăți occidentale, nordice la care ne gândim de foarte multe ori pentru că acolo lucrurile sunt mult mai corecte și poate că într-un viitor nu foarte îndepărtat, cinci-zece ani, se va întâmpla și în România?
Da, eu cred că da. Eu sunt un idealist incurabil și eu cred că mergem spre o societate din ce în ce mai puțin coruptă. Dacă ne uităm la nivelul corupției raportat la primii ani după Revoluție eu cred că este într-o scădere considerabilă, chiar dacă vedem cauzele de mare corupție dar o dată dosarele se referă la fapte mai vechi și sunt mai puține decât  erau la un moment dat. În orice caz, eu cred că societatea se îndreaptă spre un alt nivel de conștiință. Nu e doar frica de pedeapsă, sigur că misiunea judecătorului între altele aceasta este, ca prin hotărâre să facă o prevenție generală, lumea să spună „nu mai fac, că dacă ăla a fost pedepsit să nu îndrăznesc nici eu”, dar eu cred că nu este singurul lucru care contează. Eu cred că se schimbă conștiința oamenilor încet-încet și fiecare încearcă să meargă pe picioarele lui.

slider_povesti

VIDEO Solistă de operă: "Pregătirea unui spectacol de operă înseamnă o muncă...

Kirkósa Iuliana (căsătorită Köpeczi) şi-a început cariera în 1973 la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. După primii ani de început a cântat deja pe toate scenele lirice importante din România, iar după schimbările din...

Nina Moldovan CEO Liberty Technology Park Cluj: Femeile de succes nu sunt rezultatul...

  Şi-a început cariera în industria turismului în 2002, iar în 2007 devenea managing partner la o agenție de turism ai căror clienți erau în principal oameni de afaceri. În prezent, Nina Moldovan este CEO al...

VIDEO Olimpică la aruncarea suliței, ajunge logoped. " Era acolo un luntraş,...

Ca sportivă, Dr. Ráduly-Zörgő Eva-Ileana e fostă aruncătoare de suliţă și a participat la trei olimpiade: cea de la München, Montreal şi Moscova. De aproape trei decenii a ales să fie logoped de şcoală. A devenit un...

INTERVIU VIDEO Judecătoarea Andreea Chiș: "Când mi-e greu să iau o decizie mă...

Andreea Chiș e un judecător mai puțin obișnuit: face sporturi extreme, merge în concediu cu motocicleta - și are o memorie de invidiat, își amintește părți din cauze pe care le-a judecat în urmă cu mulți ani. Dosare...

Maiorul Mariana Barbu, imaginea jandarmilor clujeni: Prezența unei femei la...

Tânără, hotărâtă, energică și deschisă, Mariana Barbu este legătura Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj cu tot ce înseamnă exterior: presă, comunitate, instituții.

...